Bookworm

Carti citite in luna Ianuarie -2017-

Hello!! Ce faceți fetelor? Pentru astăzi vreau să vă vorbesc puțin despre cărțile citite în luna Ianuarie. Am făcut și un clip, am să las link-ul la sfârșitul articolului. După cum știți sau nu, mi-am propus ca în anul 2017 să citesc 50 de cărți, iar în luna Ianuarie aveam trecut pe listă să citesc 4 cărți, dar am reușit să citesc 6. Hai să vă zic despre ce cărți este vorba.

1. Fantastic Beasts and Where to Find Them – J.K. Rowling

img_8208

Prima carte citită pe luna Ianuarie, pentru care am făcut și o mică recenzie, prima mea recenzie 😀 pe care o puteți găsi aici.

2. A 16-a lună (Volumul I din Cronicile Casterilor) – Kami Garcia, Margaret Stohl

img_8209

Aceasta este o carte primită la majoratul meu… acum mulți ani, de care m-am apucat tot atunci, dar am făcut cea mai mare greșeală… și anume să văd filmul, după ce am citit primele 100 de pagini. Să nu faceți asta.. cu nicio carte :)) Bineînțeles că nu am mai citit din ea atunci, dar în luna ce tocmai a trecut, m-am reapucat de ea.

Am terminat-o destul de repede, în 5 zile. Acțiunea cărții se învârte în jurul unor adolescenți, unii mai normali, alții mai puțin normali. Acțiunea este povestită din prisma lui Ethan, un adolescent căruia îi murise mama și avea tot felul de vise ciudate cu o fată misterioasă. Povestea poate fi considerată previzibilă… fata apare la liceu în prima zi, cei doi se îndrăgostesc, dar bineînțeles că trebuie să existe niște obstacole … Obstacolul cel mai mare aici, este că Lena (fata misterioasă din visele lui Ethan) este un caster (un fel de vrăjitoare), toată familia ei este de casteri, unii sunt de partea întunericului, alții de partea luminii.. daar schema este că Lena încă nu a fost aleasă de nicio parte, urmează atunci când va împlini 16 ani. Da.. de aici pornesc o groază de chestii, intrigi.. etc etc. Cartea mi-a plăcut îndeajuns de mult, încât să-mi doresc să citesc și următorul volum. A fost o lectură simpatică, ușoară de citit și dacă și vouă vă plac cărțile Young Adult/Fantasy, vă recomand această carte.

3. Din înțelepciunea lu Tyrion Lannister – G.R.R. Martin

img_8213

Având în vedere că sunt mare fană Game of Thrones, a trebuit să-mi iau această carte. Îmi place foarte mult personajul Tyrion!

Este mini cărticică cu replicile lui faimoase din carte/ serial, puse pe categorii și cu tot felul de ilustrații haioase. Se citește imediat, e amuzantă și e cadoul perfect pentru orice fan Game of Thrones.

4. Talismanul Norocos – Nicholas Sparks

img_8212

Pe micuța aceasta am citit-o destul de repede, se citește ușor, are o acțiune drăguță, fără foarte multe detalii inutile și ce mi-a plăcut cel mai mult, că nu este o poveste de dragoste siropoasă 😀 este exact ce trebuie. Îmi plac în general cărțile lui Nicholas Sparks, mai puțin cele în care sunt oameni bolnavi..

De film și de carte m-am îndrăgostit, îmi plac foarte mult personajele, m-am îndrăgostit de personajul patruped (Zeus, ciobănescul german). Povestea se învârte în jurul lui Logan Tighbault, un fost pușcaș marin care a fost salvat de multe ori de poza unei femei (Beth; poză găsită pe front, în Irak). Când se întoarce din Irak, la insistențele prietenului său se duce să o caute pe această femeie din poză, să-i mulțumească. Prietenul său crede că are o datorie morală față de ea. Până la urmă, Logan pleacă din Colorado, pe jos, împreună cu Zeus, câinele lui, în căutarea fetei din fotografie. Și de aici începe o întreagă poveste, atât de drăguță.

Mi-a plăcut foarte mult această carte, o recomand cu tot dragul!

5. Requiem – Lauren Oliver (Ultima carte din Seria Delirium)

img_8210

 

Ahh… încă o serie terminată 😦  îmi pare așa rău că am terminat această serie… mai ales că s-a terminat efectiv în pom.. fără un final concret!!! Nu vreau să vă zic prea multe… fiind ultima carte din serie, nu pot să spun prea multe, pentru că aș da spoilere.

Pot să spun că mi-a plăcut mult! Și această carte, dar și toată seria. Merită citită! Singura chestie care nu mi-a plăcut, v-am zis, este că nu are un final concret.. în rest nu am nimic de obiectat. Este foarte bine scrisă, îmi place cum scrie Lauren Oliver și abia aștept să citesc și alte cărți scrise de ea.

6. Chimista – Stephanie Meyer

img_8211

Nici nu știu de unde să încep cu această carte, cred că mi-ar trebui un articol separat, dedicat acestei cărți.. Pe care chiar cred că am să-l scriu! Oricum mi se pare una dintre cele mai super cărți (din cele citite de mine, bineînțeles :D) … ce mai descriere elevată am avut și eu. Dar ca să nu mai lungesc articolul acesta și mai mult, vă las să vă uitați la clip… unde mă entuziasmez muult prea mult când vă povestesc despre Chimista.

Și cu siguranță am să scriu o recenzie acestei cărți!!

Clipul în care vorbesc despre aceste cărți:

Cam atât pentru astăzi! Voi ce cărți ați mai citit?

Anita.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s