Travel

– Oxford – 27.05.2017

Hello!! Știu că am lipsit nițel de pe Youtube și de pe Social Media în general, dar am fost plecată într-o mini vacanță în Anglia. Vlog din păcate nu am făcut pentru că nu am o cameră specială pentru așa ceva și cu DSLR-ul nu iese așa cum vreau. Dar am zis măcar să vă povestesc aici pe blog cum a fost și să vă arăt câteva poze.

_MG_9693

Așa, am aterizat pe 26 mai la Londra și am plecat direct spre Oxford. Am ajuns destul de târziu așa că nu am avut ce să văd atunci, dar a doua zi m-am plimbat de mi-am dat sângele la picioare.. bine aici a fost și greșeala mea pentru că m-am încălțat cu niște ghete cu toc. Mda.. nu a fost o idee bună deloc.

_MG_9671

_MG_9675

Vă zic sincer, nu am vizitat în special ceva, aveam bilet la biblioteca din Oxford, daar.. s-a pierdut. Dar sincer vă zic, m-am bucurat într-un fel, pentru că muream de picioare și abia așteptam să mă duc să mă schimb în ceva mai confortabil.

_MG_9721

_MG_9712

_MG_9662

Am mers mult în aceste 4 zile, încă mor de picioare, dar a meritat! Am văzut atâtea locuri frumoase! Sinceră să fiu cred că au fost cele mai frumoase locuri pe care eu le-am văzut până acum. Din ce am văzut în acest scurt timp, Anglia mi se pare o țară foarte foarte frumoasă, în care ai putea să te obișnuiești.. mai puțin cu drumurile. Cel puțin mie mi se pare tare ciudată treaba asta cu mersul pe partea dreaptă.

_MG_9747

_MG_9734

_MG_9736

Nu mi-am luat foarte multe lucruri, nu pentru că nu aș fi vrut, dar nu am avut așa timp să analizez toate cosmeticele și nebuniile care se găsesc pe acolo (am să fac un clip micuț cu ce mi-am luat). Mi-am luat câteva cărți, pentru nu m-am putut abține.. dacă aș fi putut mi-aș fi luat mai multe, dar din păcate, nu am avut suficient loc în bagaj.

_MG_9757

_MG_9739

_MG_9741

_MG_9755

A trebuit să trec și pe unde s-au filmat scene din Harry Potter. Am ajuns cam târziu și am văzut totul mai de la depărtare, dar tot a meritat.

A fost foarte frumos totul, m-am simțit așa bine, m-am bucurat de peisaje și am mers de am rupt 😀 Am să mai postez zilele următoare și alte poze din alte locuri superbe în care am mai fost. Cam atât pentru astăzi. Vă puup!

Anita.

 

Advertisements